Rămâi conectat

Administrație

Un frate canadian pentru Aiud?

Publicat

în

Municipiul Aiud ar putea fi prima administraţie locală din judeţ ce are un „frate” peste ocean. Invitată fiind de către Primăria municipiului Aiud să participe la Festivalul Internaţional de Folclor, doamna Nicole Davidson, primarul localităţii Val-David din Canada, a declarat că va iniţia procedurile legale pentru ca cele două localităţi să se înfrăţească.

val-david-canadaPrimarul municipiului Aiud, ing. Mihai Horaţiu Josan ne-a informat că în urma unor discuţii avute cu unul dintre cetăţenii municipiului, doamna Nicole Davidson s-a arătat a fi interesată de Aiud şi a purtat corespondenţă cu administraţia locală. ”Şi-a exprimat dorinţa de a veni la una dintre manifestările din municipiu. Noi, administraţia, i-am propus să participe la festivalul internaţional de folclor pentru a vedea şi cunoaşte cât mai multe despre folclorul românesc şi european”, ne-a declarat primarul Mihai Horaţiu Josan. Acesta ne-a mai informat că este în aşteptarea demersurilor pe care doamna Davidson le-a promis. La rândul ei, doamna Nicole Davidson ne-a declarat: „Am participat la acest festival de la Aiud şi pot spune că m-a uimit. Este o experienţă deosebită pe care cred că orice canadian ar trebui să o trăiască. Mi-a plăcut municipiul Aiud, are farmec. Am promis în public că voi iniţia, prin ministerul de externe din Canada, toate demersurile pentru semnarea unui protocol de înfrăţire.” Localitatea Val-David este aşezată la 80 km de Montreal şi este un adevărat paradis pentru cei ce vor să-şi petreacă cât mai mult timp în aer liber, dispunând de o mulţime de posibilităţi de relaxare. Este aşezată în munţii Laurentina, are o populaţie de aproape 5.000 de locuitori atrăgând aproximativ 100.000 de turişti pe an. Potrivit datelor noastre, în Val-David trăieşte o comunitate mare de români, aici fiinţând Asociaţia Românilor din Canada.

Dorel LAZĂR




Publicitate
2 Comentarii

Un comentariu

  1. alex

    05.08.2013 la 19:09

    si asa am aflat si eu unde e asociatia asta ca aici in canada nu am auzit de ea.

  2. zefiruldeseara

    06.08.2013 la 12:25

    excelent-nu o sa mai criticati pe nimeni ca merge in Portugalia pe banii contribuabilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități, asigurate pe durata lucrărilor din Microraion

Publicat

în

Persoanele încadrate în grad de handicap vor beneficia de locuri de parcare sigure pe toată perioada desfășurării proiectului de regenerare urbană din cartierul Microraion.

Angajamentul a fost făcut public în cadrul unei întâlniri cu locuitorii, unde reprezentanții administrației au subliniat necesitatea ca lucrările de amploare să fie însoțite de măsuri care să reducă impactul asupra persoanelor vulnerabile.

„Toate persoanele încadrate în grad de handicap vor beneficia de un loc de parcare sigur, pe toată durata implementării proiectului de regenerare urbană a cartierului Microraion. Este un angajament pe care mi l-am asumat astăzi, în fața tuturor celor prezenți”, a fost mesajul transmis de primarul Dragoș Crișan, în cadrul întâlnirii.

Reprezentanții administrației au precizat că proiectele majore de dezvoltare urbană aduc beneficii importante pentru comunitate, dar pot genera și o serie de provocări în perioada lucrărilor. Gestionarea acestora și identificarea unor soluții pentru locuitori reprezintă, potrivit administrației, o prioritate pe durata implementării proiectului.




Citește mai mult

Administrație

Takács Albert Csaba, fost președinte executiv al UDMR, propus post-mortem Cetățean de onoare al Municipiului Aiud

Publicat

în

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 17 septembrie 2026, a Consiliului Local Aiud se află un proiect de hotărâre privind acordarea, post-mortem, a titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud lui Takács Albert Csaba.

Născut la 30 martie 1955, la Aiud, într-o familie de confesiune romano-catolică, Takács Albert Csaba a urmat cursurile Liceului „Bethlen Gabor” din municipiu, pe care l-a absolvit în 1974. Și-a continuat studiile la Institutul Politehnic din Timișoara, în cadrul Institutului de Subingineri pentru Construcții Civile și Industriale din Hunedoara, pe care l-a absolvit în 1981.

Între anii 1982 și 1989, a lucrat în cadrul Combinatului Siderurgic Hunedoara, unde a ocupat funcția de mecanic-șef al Șantierului de Construcții-Montaj în Regie.

După izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, Takács Albert Csaba s-a implicat în evenimentele din 22 decembrie, devenind membru al primului comitet al noii puteri locale și unul dintre membrii fondatori ai Frontului Salvării Naționale (FSN) Hunedoara. La 4 ianuarie 1990, s-a numărat, de asemenea, printre membrii fondatori ai filialei Hunedoara a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).

Cariera sa politică a continuat în Parlamentul României. A fost ales deputat din partea UDMR în două legislaturi consecutive, în perioada 1990–1992 și 1992–1996. Ulterior, a ocupat pentru mai mulți ani funcția de președinte executiv al UDMR, având un rol important în conducerea formațiunii și în activitatea sa politică.

Takács Albert Csaba a murit în 2026, la vârsta de 71 de ani, în urma unui tragic accident produs în satul Corneni, comuna Aluniș, județul Cluj.

Potrivit informațiilor prezentate în proiectul de hotărâre, acesta obținuse în anul 2025 Conacul Schilling din Corneni. La 1 mai 2026, în timp ce se afla în localitate, a fost prins sub un tractor care avea atașat un dispozitiv de cosit. Accidentul i-a fost fatal.

Prin proiectul aflat pe ordinea de zi, Consiliul Local Aiud propune recunoașterea post-mortem a activității și contribuției lui Takács Albert Csaba prin acordarea titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud.




Citește mai mult

Administrație

Lucrările de modernizare continuă în Aiud: asfaltare pe strada Gheorghe Lazăr și investiții în infrastructură

Publicat

în

Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din Aiud avansează pe mai multe fronturi. Pe strada Gheorghe Lazăr se desfășoară, în prezent, lucrările de așternere a stratului final de asfalt, intervenție care urmează să fie finalizată în perioada următoare.

Proiectul prevede și refacerea și amenajarea spațiilor verzi din zonă, astfel încât, odată cu finalizarea lucrărilor de infrastructură, strada să beneficieze de un aspect modern și îngrijit.

În paralel, sunt în desfășurare lucrări și pe alte străzi incluse în proiectul „Transalpina Nord și Sud”, investiție care vizează modernizarea infrastructurii rutiere și îmbunătățirea condițiilor de circulație în municipiul Aiud.

Lucrările fac parte din seria investițiilor derulate pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii urbane din Aiud.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud