Rămâi conectat

Administrație

Consiliul Local Aiud a aprobat plata navetei cadrelor didactice de frica legii, nu din generozitate!

Publicat

în

Aiud-PrimarieUltima şedinţă a Consiliului Local din Aiud a adus o bucurie angajaţilor din unităţile de învăţământ de pe raza  municipiului care fac naveta.

După trei ani în care nu au primit niciun ban, deşi legea prevede acest lucru şi solicitări au fost, acum consilierii locali din Aiud s-au gândit să facă un cadou de Paşte. Cel puţin aşa îl prezintă. Dar realitatea este alta. Aprobarea plăţii sumelor restante a venit ca urmare a proceselor declanşate de Sindicatul Învăţământ Zona Aiud în luna februarie 2015. În 22 aprilie este întâiul termen pentru primul dintre procesele intentate de SIZ Aiud. Este interesant pentru cunoaşterea adevărului să spun că în întâmpinările formulate de CL Aiud prin primar, anterioare şedinţei de consiliu prin care s-a aprobat totuşi plata navetei, se arată că sumele solicitate sunt nefondate. Într-un interval de câteva zile s-a produs o schimbare în atitudinea consiliului local. Oare de ce? Pentru că organismul colectiv de conducere al municipiului Aiud se teme. Se teme de proces şi mai ales de rezultatele acestuia, pentru că SIZ Aiud nu a cerut doar plata sumelor la zi, ci plata sumelor actualizate cu rata inflaţiei şi a dobânzilor aferente sumelor restante.

Petru DAMO,
preşedinte SIZ Aiud


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
3 Comentarii

Un comentariu

  1. Maria

    04.04.2015 la 17:30

    Se dau banii, foarte bine este dreptul lor, dar am o propunere!
    1) Profesorii din Aiud care nu au rezultate onorabile, adică BAC-ul luat în proporție de 50% minim, să fie înlocuiți de profesorii navetiști (să facă rocada)
    2) Directorii de scoli și licee să fie numiți numai pe baza competenței, adică bacalaureat, admitere facultate. Să se facă departajarea doar pe aceste criterii
    Ce ziceți, nu am o idee bună?

    • Regele Momo

      06.04.2015 la 15:45

      ideea e buna pentru toate domeniile-dar vezi partidul sa renunte la numirile politice unde cu cat esti mai santajabil, esti mai bun? renunta un politruc ratat la o sinecura? in viata asta nu mai prindem noi asa ceva-partidul e-n toate, in cele ce sunt si-n cele ce maine vor rade la Soare

  2. Adnana

    07.04.2015 la 22:31

    Vai ,răutăcioșilor și noi directoarele ….. care tragem speranța că vom fi avansate?
    Nu este corect așa , mai bine la!la!la!,,batem apa
    în piuă ! Poate ține !

Lasă un răspuns

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

A fost recepționat primul lot din DJ 107I – „Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni

Publicat

în

Vineri, 26 aprilie 2024, a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al DJ 107I – „Transapuseana”, care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri. Un drum de poveste, emblematic pentru județul Alba și pentru România.

„O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, termenul de finalizare a lucrărilor.

În doar câteva repere, uriașe cantitativ, recepția de azi însumează:

– strat de beton asfaltic: 26 de mii de tone/277 de mii de mp
– strat de binder: 41 de mii de tone
– fundație de piatră spartă-44 de mii de metri mc
– beton la lucrări de consolidare-25 de mii de mc
– parapet metalic-23 de mii de ml

În concluzie, Consiliul Județean Alba continuă să dezvolte județul. Din toate punctele de vedere. Ca datorie pe care o respectăm, de fiecare data. Restul sunt povești”, a scris Marius Hațegan, vicepreședinte al CJ Alba, pe pagina personală de facebook.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Miercuri, 15 mai 2024: Primăria Aiud sărbătorește cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, în cadrul evenimentului „Ziua Familiei”

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează în data de 15 mai 2024 evenimentul „Ziua Familiei”, în cadrul căruia vor fi sărbătorite familiile care împlinesc 50 de ani de la căsătorie în anul 2024.

În acest context, cuplurile căsătorite în anul 1974, care domiciliază pe raza municipiului Aiud, sunt invitate la Centrul de Informații pentru Cetățeni, în vederea depunerii certificatului de căsătorie, până în data de 9 mai 2024, ora 16:00.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0258/861310, int. 1029.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

De luni, 8 aprilie 2024, încep lucrările de modernizare a străzilor Țiglăriei și Nicolae Bălcescu din Aiud

Publicat

în

Primăria Aiud anunță că de luni, 8 aprilie 2024, sunt programate să înceapă lucrările de modernizare a străzilor Țiglăriei și Nicolae Bălcescu, considerate drumuri de legătură la DJ107I – „Transalpina de Apuseni”.

„Potrivit informațiilor comunicate de executantul lucrărilor din cadrul proiectelor „Modernizare drumuri de legătură la DJ 107I – Transalpina de Apuseni – Municipiul Aiud – Partea de Nord’ și „Modernizare drumuri de legătură la DJ 107I – Transalpina de Apuseni – Municipiul Aiud – Partea de Sud”, de luni vor începe lucrările pe străzile Țiglăriei și Nicolae Bălcescu.

Vă reamintim că prin cele 2 proiecte menționate se vor moderniza următoarele străzi: Țiglăriei, Nicolae Bălcescu, Viilor, Zorilor, Plugarilor, Livezii, Fântânele, Păltiniș, situate la Nord față de DJ 107I și Valea Aiudului, Dudului, Gheorghe Lazăr, situate la Sud față de DJ 107I.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, însă modernizarea merită acest efort”, au transmis reprezentanții Primăriei Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud