Rămâi conectat

Administrație

Primăria Aiud vinde lemnul din Danemarca

Publicat

în

primaria AiudNu, nu este o glumă… Primăria municipiului Aiud va vinde, dacă consiliul local aprobă, o cantitate de 300 de metri cubi de lemn „pe picior” din terenul forestier, cu o suprafaţă de 30.000 mp, pe care îl are în domeniul său public privat.

Iniţiativa aparţine viceprimarului Liviu Octavian Rusu, arborii fiind, deja, marcaţi de către specialiştii de la Ocolul Silvic Aiud, care au făcut o deplasare până în pădurea respectivă, şi în cazul în care aleşii locali vor fi de acord cu această propunere, administraţia locală aiudeană va face diligenţele pentru selectarea firmei care se va ocupa de doborârea şi valorificarea arborilor. Preţul de pornire a licitaţiei este doar 40 de lei/mc, exclusiv TVA, şi se justifică prin faptul că „valoarea economică a lemnului este una slabă”. După licitaţia care, în conformitate cu legislaţia României, la cererea Primăriei municipiului Aiud, va fi organizată şi va avea loc la o dată stabilită de Direcţia Silvică Alba, firma câştigătoare va putea tăia aproximativ 250 de arbori din speciile mojdrean, plop şi salcie aflaţi în locul denumit Danemarca (braţul mort al Mureşului), aflat pe domeniul public al municipiului.

Dorel LAZĂR


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
10 Comentarii

Un comentariu

  1. dragos

    28.02.2015 la 11:17

    rusu ar trebui sa taie 4 mc de semafor, numa idei stralucite are! acuma mai distruge si un ecosistem.

    • alex

      02.03.2015 la 19:42

      suportii de la semafor se masoara in ml(metro linear)mai IQ

  2. MutPeFāta

    28.02.2015 la 11:25

    Cum se face ca toti microbii cu IQ-ul cat temperatura corporala iau decizii pt oraselul asta. Rusu si gunoiul de Josan ar trebui arsi pe rug de cauciuc de ziua primaverii! Mai bine ii avorta mamele lor pe amandoi!

    • alex

      02.03.2015 la 19:48

      Salutari parintilor pentru inpiratie cand ti-au pus numele !Reciproca!

  3. dragos

    28.02.2015 la 11:31

    aaa da! ce bine ca primaria a avut sa dea 100 mc de lemn de constructie la biserici, de parca nu sunt destule, destul de mari si de poleite. bravo tovarasilor!

  4. Regele Momo

    28.02.2015 la 21:44

    fiintele intunericului se tem de lumina iar cele de grota se tem de tot ceea ce este verde ( cu exceptia ”zilelor verzi” de care s-au lipit toti ca timbrul de scrisoare)- ar fii o singura justificare pentru acesta ”exploatare”- daca pe acolo ar trece autostrada si daca s-ar fii distrus oricum si iremediabil acel eco-sistem- ati vazut cum arata acum balta de la Stejaris ? sa dai cu basca de pamant, nu alta

  5. dragos

    03.03.2015 la 8:10

    Draga Alex, comenteaza articolul nu comenta comentariile.

    • alex

      03.03.2015 la 19:41

      Ce legatura exista intre plopi si semafor dragule?

  6. alex

    03.03.2015 la 19:43

    braţul mort al Mureşului este complt secat !

  7. dragos

    03.03.2015 la 20:34

    rusu este legatura

Lasă un răspuns

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Primăria Aiud: „Între 10 și 13 aprilie 2026 autobuzele și microbuzele nu vor circula”

Publicat

în

Primăria Aiud a transmis miercuri, 8 aprilie 2026, că a fost informată de către operatorul local de transport că microbuzele și autobuzele nu vor circula în perioada 10 -13 aprilie 2026.

„Cu ocazia sărbătorilor pascale, operatorul serviciului de transport public local ne-a informat că în perioada 10 – 13 aprilie (inclusiv) microbuzele și autobuzele nu vor circula. Transportul public local se va relua începând cu data de 14 aprilie 2026”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Economistul Marinel Pavel, numit manager interimar al Spitalul Municipal Aiud

Publicat

în

Economistul Marinel Pavel a preluat miercuri, 1 aprilie 2026, funcția de manager interimar la Spitalul Municipal Aiud. Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii multinaționale.

„Începând de astăzi, Spitalul Municipal Aiud are o nouă echipă de conducere. Marinel Pavel preia funcția de manager interimar. Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii multinaționale și este economist.

Am încredere că va contribui la redresarea activității spitalului, continuând cu succes munca și eforturile doamnei Monica Dan, și că va fi un sprijin real în proiectele pe care le vom implementa în viitorul apropiat.

Îi mulțumesc doamnei Monica Dan pentru perioada de interimat și pentru sprijinul acordat spitalului în toată această perioadă. Îi doresc mult succes în continuare, alături de noua echipă managerială”, a transmis Dragoș Crișan, primarul municipiului Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Dragoș Crișan, primar Aiud: „Autobuzele electrice, bicicletele și stațiile de încărcare urmează să devină funcționale până la sfârșitul lunii iunie”

Publicat

în

Autobuzele electrice și bicicletele din Aiud urmează să fie date în folosință până la sfârșitul lunii iunie 2026, potrivit primarului Dragoș Crișan. Proiectul a ajuns la o valoare de peste 67 de milioane de lei, iar, potrivit edilului, peste 30 de milioane de lei din bugetul local și din credit au fost folosite pentru finalizarea proiectului.

Jurnaliștii de la ziarulunirea.ro au discutat cu primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan, despre stadiul proiectului de transport public ecologic, termenul la care autobuzele electrice și bicicletele ar urma să fie puse în funcțiune, dar și despre costurile suportate din bugetul local pentru finalizarea investiției.

• Proiectul a ajuns să coste peste 67 de milioane

Proiectul de transport public ecologic din Aiud a pornit, potrivit primarului Dragoș Crișan, de la o valoare de aproximativ 45 milioane de lei, cu o contribuție locală redusă, însă pe parcurs costurile au crescut semnificativ. Edilul susține că, odată cu avansarea lucrărilor și cu acumularea cheltuielilor suportate din bugetul local, investiția a ajuns în 2025 la peste 67,5 milioane de lei.

„Proiectul de la peste 45 de milioane a ajuns în anul 2025, luna a șaptea, la 67 de milioane, 555.000 de lei”, a declarat acesta. Totodată, Dragoș Crișan a atras atenția că „peste 30 de milioane din bugetul local și credit au fost folosiți pentru finalizarea acestui proiect”.

• Luna iunie 2026, termenul la care autobuzele și bicicletele trebuie date în folosință

Recepția fizică de la societatea comercială care a prestat lucrările din cadrul proiectului de transport public ecologic a avut loc astăzi, 23 martie 2026, primarul din Aiud explicând că: „o să recepționăm tot ce s-a lucrat pe acest proiect.”

Autobuzele electrice, bicicletele și stațiile de încărcare ar urma să devină funcționale până la sfârșitul lunii iunie, termen până la care municipalitatea trebuie să pună aceste servicii la dispoziția cetățenilor: „Este termenul la care noi trebuie să punem la dispoziție aceste servicii, dacă nu, trebuie să dăm banii înapoi”, a mai spus Dragoș Crișan.

Edilul a mai explicat că au existat dificultăți și în ceea ce privește găsirea unui operator pentru preluarea serviciului, după ce la două licitații organizate anterior nu s-a prezentat nimeni. Totuși, la licitația din luna ianuarie, s-a prezentat un participant, primarul din Aiud spunând că: „încă nu este câștigător. Suntem la situația în care clarificăm anumite detalii în ceea ce înseamnă preluarea acestui serviciu și a infrastructurii respective.”

• Ce facilități vor exista în noul transport ecologic din Aiud

Noul sistem de transport ecologic din Aiud ar urma să vină și cu o serie de facilități pentru anumite categorii de beneficiari. Potrivit primarului Dragoș Crișan, elevii vor beneficia de gratuitate la transportul public, iar persoanele vârstnice ar urma să aibă la dispoziție 12 curse gratuite. „Elevii o să aibă gratuitate pentru transportul public, persoanele vârstnice, seniorii noștri o să aibă, dacă nu mă înșel, un număr de 12 curse gratuite”, a declarat edilul.

În ceea ce privește bicicletele, acestea vor putea fi utilizate gratuit timp de două ore, după care vor trebui returnate în rastelurile special amenajate. Accesarea lor se va face prin intermediul unei aplicații, în care utilizatorii vor introduce datele de identificare necesare. „Bicicletele o să poată fi folosite gratuit pe perioada de 2 ore, după care ele trebuie puse la locurile lor în rastel”, a mai explicat primarul din Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud