Rămâi conectat

Administrație

Proiecte culturale de anvergură pentru aiudeni

Publicat

în

horatiu-josan-conferinta-pnl-alba-iuliaAvând în vedere articolul recent publicat în ziarul Unirea în data de 21 august, intitulat “Aiudul – oraşul artelor – a fost „împodobit” cu nişte lucrări de artă îndoielnice, care îi revoltă de-a dreptul pe locuitorii urbei”, în calitate de primar al municipiului Aiud formulez acest drept la replică.

Precizez, încă de la început, faptul că atacurile domnului jurnalist Dorel Lazăr, la adresa artei, pe care, atât municipiul nostru, cât şi Consiliul Judeţean Alba o promovează an de an, cu multă grijă şi respect, prin intermediul renumitei fundaţii internaţionale „Inter Art” sunt foarte grave şi denotă o accentuată lipsă de calităţi deontologice şi chiar morale, din partea autorului acestui articol.
Mult prea îndoielnic sub aspectul principiului jurnalistic de a reflecta în mod obiectiv realitatea şi susceptibil într-o foarte mare măsură de a fi încadrat în categoria unui articol de denigrare infamă a unor demersuri artistice desfăşurate sub egida unei tabere internaţionale de creaţie, recunoscută şi reconfirmată ca valoare la nivel mondial, acţiunea domnului jurnalist nu face altceva decât să împroaşte cu noroi munca, opera şi reputaţia unor artişti însemnaţi. Aceştia din urmă, „vinovaţi” pentru simplul fapt că participă la o tabără internaţională de renume, sub egida unei fundaţii cultural-artistice, cu care domnul jurnalist are o răfuială personală şi pe care doreşte să se răzbune în mod constant (chiar dacă, de fapt, nimeni nu înţelege motivele luptei sale dezonorante), s-au trezit, peste noapte, condamnaţi pentru faptul că au avut, ideea minunată, de a-şi expune, cu titlu temporar, lucrările artistice, într-o zonă frumoasă din centrul municipiului nostru.
Ei au aflat, în mod surprinzător, pe această cale, despre sentinţa pe care domnul jurnalist, împreună cu alţi presupuşi aiudeni, indignaţi de valoarea artistică îndoielnică a lucrărilor, o stabileşte vis-a-vis de talentul lor artistic şi rezultatul muncii lor, deloc uşoare. Ei sunt puşi în postura de a constata, în urma aprecierii unui jurnalist, rău intenţionat şi repet, pe baza declaraţiilor unor persoane care nici măcar nu îşi dezvăluie identitatea (sau poate chiar inventate de către dânsul), că de fapt, operele lor repugnă….
Fără a avea pretenţia că suntem „avocaţii”  acestor artişti, care ne-au onorat cu prezenţa la Aiud, putem afirma cu tărie că demersul domnului jurnalist nu este unul de bună credinţă şi nu face deloc cinste municipiului în care trăim. Nu suntem, aşa cum nu este nici domnul jurnalist, în măsură să apreciem valoarea muncii unor oameni, mai ales când ne referim la acest tărâm minunat, al artei. Arta este acea activitate nobilă a omului, care are drept scop producerea unor valori estetice şi care foloseşte mijloace de exprimare cu caracter specific, fiind o îndeletnicire care cere multă îndemânare şi anumite cunoştinţe şi drept urmare, nu poate fi evaluată, în termenii de care vorbim, fără a avea cunoştinţe necesare în domeniu.
Reamintim că lucrările de sculptură, pentru că, despre ele este vorba, aflate încă în parcul din faţa Primăriei municipiului Aiud, până se va încheia expoziţia cu caracter temporar au făcut parte dintr-un proiect vast, în cadrul „Nopţii INTER-ART”, eveniment desfăşurat în cadrul ediţiei din acest an a Taberei Internaţionale de Artă Plastică.
Ca să ne edificăm şi mai mult asupra faptului că, proiectele cultural-artistice create pentru aiudeni sunt de anvergură mare şi nu merită să fie criticate în mod gratuit, precizăm faptul că „Noaptea INTER-ART” a avut loc in centrul municipiului Aiud şi a cuprins ateliere de creaţie în aer liber, concert de orgă în biserica romano-catolică, happeninguri şi performance-uri realizate de participanţii din tabără. Sculpturile în cauză au fost parte dintr-un proiect intitulat “Îngeri căzuţi”, prin care cu ajutorul artei vizuale, a teatrului şi muzicii, autorul a adus un omagiu martirilor care au suferit şi murit în închisoarea aiudeană.
De menţionat faptul că nu s-a tăiat niciun copac pentru a se face loc sculpturilor, aşa cum s-a afirmat în mod tendenţios în articol. Lucrările de îngrijire şi toaletare a parcului la care facem referire, anterioare evenimentului cu pricina, au avut scopul de a înfrumuseţa zona, iar înlăturarea vegetaţiei şi a crengilor uscate aparţinând unor arbori din acea zonă, afectaţi de factori biologici, erau măsuri care se impuneau sub aspectul întreţinerii zonei şi a înlăturării elementelor negative din peisaj, nicidecum pentru a face loc unei expoziţii tematice temporare.

Mihai Horaţiu JOSAN,
primarul municipiului Aiud


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
3 Comentarii

Un comentariu

  1. Regele Momo

    09.09.2014 la 16:33

    combativitatea muncitoreasca si patriotica exersata politic poate creiona un raspuns care la prima vedere este incarcat de adevar- dar este totusi o dilema in abordarea problematicii care-i priveste pe ”presupusi aiudeni, indignati” – daca critica artei vizuale este relativa si tine de sensibilitatea fiecaruia, prezenta locurilor de munca -cum zice titlul- de anvergura, ar deschide poate apetitul si celor mai putin dotati estetic, spre cunoastere ; nici macar municipalitatile care sunt consacrate de sute de ani ca sustinatoare si protectoare a artelor ( aflate in tari ca Italia, Franta,Spania) nu traiesc doar din arta si au ca surse principale de venit care asigura bunastarea cetatenilor, pe linga turismul cultural si industria sau /si intreprinderile prestatore de servicii

  2. Nelu Chelu

    12.09.2014 la 13:50

    Să avem pardon domnule primar. In articolul acela ziaristul a spus adevarul si nu s-a referit la artisti din tabar. Nu inteleg de ce v-ați enetvat.

  3. Nelu Chelu

    12.09.2014 la 14:05

    Cred ca domnul primar cam exagerează. și eu am citit acel articol. Are dreptate Nelu Chelu, ziaristul a criticat acele „opere” dar nu a facut o remarca la adresa artistilor ci a reprosat faptul ca nu exista cadru legal pentru amplasarea acelor hai să le zicem „sculpturi” in centru si in apropierea cetatii. Omul a semnalat un fapt la care dumneavoastra nu faceti nicio referire in acest articol. De ce abateti atentia de la subiectul esenta al articolului respectiv? Nu vă place de „pixul” ziaristului si vă inteleg. Critica nu convine nimanui, dar cinmeva trebuie sa o faca. Lasati-o moale cu toaletarea ca ati toaletat de tot municipiul. Cred ca aveti contract cu vreo pepiniera, ca altfel nu se explica de ce ati taiat aproape toti merii japonezi din centru.

Lasă un răspuns

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Primăria Aiud: „Între 10 și 13 aprilie 2026 autobuzele și microbuzele nu vor circula”

Publicat

în

Primăria Aiud a transmis miercuri, 8 aprilie 2026, că a fost informată de către operatorul local de transport că microbuzele și autobuzele nu vor circula în perioada 10 -13 aprilie 2026.

„Cu ocazia sărbătorilor pascale, operatorul serviciului de transport public local ne-a informat că în perioada 10 – 13 aprilie (inclusiv) microbuzele și autobuzele nu vor circula. Transportul public local se va relua începând cu data de 14 aprilie 2026”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Economistul Marinel Pavel, numit manager interimar al Spitalul Municipal Aiud

Publicat

în

Economistul Marinel Pavel a preluat miercuri, 1 aprilie 2026, funcția de manager interimar la Spitalul Municipal Aiud. Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii multinaționale.

„Începând de astăzi, Spitalul Municipal Aiud are o nouă echipă de conducere. Marinel Pavel preia funcția de manager interimar. Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii multinaționale și este economist.

Am încredere că va contribui la redresarea activității spitalului, continuând cu succes munca și eforturile doamnei Monica Dan, și că va fi un sprijin real în proiectele pe care le vom implementa în viitorul apropiat.

Îi mulțumesc doamnei Monica Dan pentru perioada de interimat și pentru sprijinul acordat spitalului în toată această perioadă. Îi doresc mult succes în continuare, alături de noua echipă managerială”, a transmis Dragoș Crișan, primarul municipiului Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Dragoș Crișan, primar Aiud: „Autobuzele electrice, bicicletele și stațiile de încărcare urmează să devină funcționale până la sfârșitul lunii iunie”

Publicat

în

Autobuzele electrice și bicicletele din Aiud urmează să fie date în folosință până la sfârșitul lunii iunie 2026, potrivit primarului Dragoș Crișan. Proiectul a ajuns la o valoare de peste 67 de milioane de lei, iar, potrivit edilului, peste 30 de milioane de lei din bugetul local și din credit au fost folosite pentru finalizarea proiectului.

Jurnaliștii de la ziarulunirea.ro au discutat cu primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan, despre stadiul proiectului de transport public ecologic, termenul la care autobuzele electrice și bicicletele ar urma să fie puse în funcțiune, dar și despre costurile suportate din bugetul local pentru finalizarea investiției.

• Proiectul a ajuns să coste peste 67 de milioane

Proiectul de transport public ecologic din Aiud a pornit, potrivit primarului Dragoș Crișan, de la o valoare de aproximativ 45 milioane de lei, cu o contribuție locală redusă, însă pe parcurs costurile au crescut semnificativ. Edilul susține că, odată cu avansarea lucrărilor și cu acumularea cheltuielilor suportate din bugetul local, investiția a ajuns în 2025 la peste 67,5 milioane de lei.

„Proiectul de la peste 45 de milioane a ajuns în anul 2025, luna a șaptea, la 67 de milioane, 555.000 de lei”, a declarat acesta. Totodată, Dragoș Crișan a atras atenția că „peste 30 de milioane din bugetul local și credit au fost folosiți pentru finalizarea acestui proiect”.

• Luna iunie 2026, termenul la care autobuzele și bicicletele trebuie date în folosință

Recepția fizică de la societatea comercială care a prestat lucrările din cadrul proiectului de transport public ecologic a avut loc astăzi, 23 martie 2026, primarul din Aiud explicând că: „o să recepționăm tot ce s-a lucrat pe acest proiect.”

Autobuzele electrice, bicicletele și stațiile de încărcare ar urma să devină funcționale până la sfârșitul lunii iunie, termen până la care municipalitatea trebuie să pună aceste servicii la dispoziția cetățenilor: „Este termenul la care noi trebuie să punem la dispoziție aceste servicii, dacă nu, trebuie să dăm banii înapoi”, a mai spus Dragoș Crișan.

Edilul a mai explicat că au existat dificultăți și în ceea ce privește găsirea unui operator pentru preluarea serviciului, după ce la două licitații organizate anterior nu s-a prezentat nimeni. Totuși, la licitația din luna ianuarie, s-a prezentat un participant, primarul din Aiud spunând că: „încă nu este câștigător. Suntem la situația în care clarificăm anumite detalii în ceea ce înseamnă preluarea acestui serviciu și a infrastructurii respective.”

• Ce facilități vor exista în noul transport ecologic din Aiud

Noul sistem de transport ecologic din Aiud ar urma să vină și cu o serie de facilități pentru anumite categorii de beneficiari. Potrivit primarului Dragoș Crișan, elevii vor beneficia de gratuitate la transportul public, iar persoanele vârstnice ar urma să aibă la dispoziție 12 curse gratuite. „Elevii o să aibă gratuitate pentru transportul public, persoanele vârstnice, seniorii noștri o să aibă, dacă nu mă înșel, un număr de 12 curse gratuite”, a declarat edilul.

În ceea ce privește bicicletele, acestea vor putea fi utilizate gratuit timp de două ore, după care vor trebui returnate în rastelurile special amenajate. Accesarea lor se va face prin intermediul unei aplicații, în care utilizatorii vor introduce datele de identificare necesare. „Bicicletele o să poată fi folosite gratuit pe perioada de 2 ore, după care ele trebuie puse la locurile lor în rastel”, a mai explicat primarul din Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud