Administrație
Rezonarea măreşte impozitele aiudenilor
Deşi impozitele şi taxele locale nu au fost mărite, o mulţime de aiudeni vor avea de plătit mai mult administraţiei locale.
În această săptămână, mai exact ieri, 27 mai 2015, aleşii locali au analizat şi aprobat criteriile necesare delimitării zonelor din intravilanul municipiului Aiud şi încadrarea în zone a intravilanului şi extravilanului. Iniţiativa a venit din partea primarului Mihai Horaţiu Josan şi se datorează modernizărilor infrastructurii (apă, canal, asfalt) făcute în ultima perioadă de către administraţia locală. Astfel, la iniţiativa primarului şi în urma unei hotărâri adoptate de Consiliul Local al municipiului Aiud, au fost acordate punctaje în funcţie de lucrările de investiţii realizate pentru soluţionarea problemelor de infrastructură edilitară (modernizare stradă, asigurarea reţelelor de apă, asigurarea reţelelor de canalizare) şi s-a luat în calcul salubrizarea şi amenajarea zonelor verzi, iluminat public etc. Ca urmare a acestei acţiuni, executivul a venit cu propunerea de reîncadrare în zone a tuturor străzilor municipiului. Chiar dacă la o primă vedere aceste criterii de zonare nu ar fi importante şi ar putea fi tratate cu indiferenţă, ele au efecte asupra buzunarelor aiudenilor plătitori de impozite pe construcţii şi terenuri deoarece, din 1 ianuarie 2016, vor fi obligaţi să plătească mult mai mult impozit pentru proprietăţile pe care le au. Potrivit proiectului de hotărâre, peste 40 de străzi vor trece din categorii inferioare în categoria A de impozitare, unele făcând un salt de două trepte, de la C la A. Printre acestea se numără străzi ca: Aprily Lajos, Lucian Blaga, Crinului, Mărăşeşti. O creştere mare a impozitelor va fi suportată de locuitorii de pe străzile Dorului şi Codrului, care vor sălta de la zona D la cea rezidenţială A. Creşteri de o treaptă valorică au aproape toate străzile municipiului. Şi dacă străzi cum ar fi Ion Creangă sau Ştefan cel Mare cresc firesc, de la B la A, în urma modernizării din ultimii ani, în Aiud există şi străzi care, deşi se află în zona centrală, au regresat pe scara valorică propusă de primarul Josan. În această situaţie se află străzile Meseriaşilor şi Eroilor, care scad o treaptă valorică, de la B la C. În aceeaşi situaţie se află şi străzile Arenei, Muzicanţilor sau Strâmtă, care au regresat de la zona C la zona D, acestea fiind considerate de riverani şi nu numai mai degrabă maidane decât străzi centrale. Majoritatea cetăţenilor municipiului nu au primit prea bine vestea rezonării, unii chiar având cuvinte critice la adresa acestei iniţiative făcute de administraţia locală. „O să ni se explice că aşa spune legea şi că trebuia să se refacă zonarea. Cred că mai degrabă este o metodă de a mai scoate bani de la bietul aiudean, pentru ca cei de la primărie să aibă ce cheltui fără să facă mai nimic. Ce au făcut la noi, pe strada Moţilor, de ne-au băgat în zona în care se iau impozite mai mari? Nu au făcut nimic, dar vor bani mai mulţi! Să le fie ruşine! De la cine iau? De la noi, care nu avem locuri de muncă, de la noi, care abia dacă ne putem plăti datoriile la întreţinere? De ce nu ne întreabă şi pe noi, doar dau ei hotărâri de astea, ca să le fie lor bine?”, ne-a declarat Ioan A., locuitor din Aiudul de Sus. Nici cei care stau pe străzi mai apropiate de centru şi care chiar au beneficiat în ultimii ani de modernizări majore ale infrastructurii nu au primit bine vestea. Astfel, V. B., locuitor al uneia dintre cele mai modernizate străzi din municipiu, a afirmat: „Se pare că domnilor de la primărie nu le mai ajung banii, deşi am citit în ziar că au cel mai mare buget pe care l-a avut Aiudul vreodată. Mie ce mi-au făcut? Mi s-a spus că mi s-a introdus canalizarea? Păi o aveam de prin anii ‘60. Mi-au băgat apă? O aveam tot de atunci, din ’60. Mi-au turnat asfalt pe stradă, atât! Pentru nişte asfalt mi s-a interzis să mai ţin un porc în curte, cică este zonă centrală. Acum ce o să-mi mai interzică?”
Dorel LAZĂR
Administrație
Primăria Aiud: „Între 10 și 13 aprilie 2026 autobuzele și microbuzele nu vor circula”
Primăria Aiud a transmis miercuri, 8 aprilie 2026, că a fost informată de către operatorul local de transport că microbuzele și autobuzele nu vor circula în perioada 10 -13 aprilie 2026.


„Cu ocazia sărbătorilor pascale, operatorul serviciului de transport public local ne-a informat că în perioada 10 – 13 aprilie (inclusiv) microbuzele și autobuzele nu vor circula. Transportul public local se va relua începând cu data de 14 aprilie 2026”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Aiud.
Administrație
Economistul Marinel Pavel, numit manager interimar al Spitalul Municipal Aiud
Economistul Marinel Pavel a preluat miercuri, 1 aprilie 2026, funcția de manager interimar la Spitalul Municipal Aiud. Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii multinaționale.


„Începând de astăzi, Spitalul Municipal Aiud are o nouă echipă de conducere. Marinel Pavel preia funcția de manager interimar. Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii multinaționale și este economist.
Am încredere că va contribui la redresarea activității spitalului, continuând cu succes munca și eforturile doamnei Monica Dan, și că va fi un sprijin real în proiectele pe care le vom implementa în viitorul apropiat.
Îi mulțumesc doamnei Monica Dan pentru perioada de interimat și pentru sprijinul acordat spitalului în toată această perioadă. Îi doresc mult succes în continuare, alături de noua echipă managerială”, a transmis Dragoș Crișan, primarul municipiului Aiud.
Administrație
Dragoș Crișan, primar Aiud: „Autobuzele electrice, bicicletele și stațiile de încărcare urmează să devină funcționale până la sfârșitul lunii iunie”
Autobuzele electrice și bicicletele din Aiud urmează să fie date în folosință până la sfârșitul lunii iunie 2026, potrivit primarului Dragoș Crișan. Proiectul a ajuns la o valoare de peste 67 de milioane de lei, iar, potrivit edilului, peste 30 de milioane de lei din bugetul local și din credit au fost folosite pentru finalizarea proiectului.


Jurnaliștii de la ziarulunirea.ro au discutat cu primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan, despre stadiul proiectului de transport public ecologic, termenul la care autobuzele electrice și bicicletele ar urma să fie puse în funcțiune, dar și despre costurile suportate din bugetul local pentru finalizarea investiției.
• Proiectul a ajuns să coste peste 67 de milioane
Proiectul de transport public ecologic din Aiud a pornit, potrivit primarului Dragoș Crișan, de la o valoare de aproximativ 45 milioane de lei, cu o contribuție locală redusă, însă pe parcurs costurile au crescut semnificativ. Edilul susține că, odată cu avansarea lucrărilor și cu acumularea cheltuielilor suportate din bugetul local, investiția a ajuns în 2025 la peste 67,5 milioane de lei.
„Proiectul de la peste 45 de milioane a ajuns în anul 2025, luna a șaptea, la 67 de milioane, 555.000 de lei”, a declarat acesta. Totodată, Dragoș Crișan a atras atenția că „peste 30 de milioane din bugetul local și credit au fost folosiți pentru finalizarea acestui proiect”.
• Luna iunie 2026, termenul la care autobuzele și bicicletele trebuie date în folosință
Recepția fizică de la societatea comercială care a prestat lucrările din cadrul proiectului de transport public ecologic a avut loc astăzi, 23 martie 2026, primarul din Aiud explicând că: „o să recepționăm tot ce s-a lucrat pe acest proiect.”
Autobuzele electrice, bicicletele și stațiile de încărcare ar urma să devină funcționale până la sfârșitul lunii iunie, termen până la care municipalitatea trebuie să pună aceste servicii la dispoziția cetățenilor: „Este termenul la care noi trebuie să punem la dispoziție aceste servicii, dacă nu, trebuie să dăm banii înapoi”, a mai spus Dragoș Crișan.
Edilul a mai explicat că au existat dificultăți și în ceea ce privește găsirea unui operator pentru preluarea serviciului, după ce la două licitații organizate anterior nu s-a prezentat nimeni. Totuși, la licitația din luna ianuarie, s-a prezentat un participant, primarul din Aiud spunând că: „încă nu este câștigător. Suntem la situația în care clarificăm anumite detalii în ceea ce înseamnă preluarea acestui serviciu și a infrastructurii respective.”
• Ce facilități vor exista în noul transport ecologic din Aiud
Noul sistem de transport ecologic din Aiud ar urma să vină și cu o serie de facilități pentru anumite categorii de beneficiari. Potrivit primarului Dragoș Crișan, elevii vor beneficia de gratuitate la transportul public, iar persoanele vârstnice ar urma să aibă la dispoziție 12 curse gratuite. „Elevii o să aibă gratuitate pentru transportul public, persoanele vârstnice, seniorii noștri o să aibă, dacă nu mă înșel, un număr de 12 curse gratuite”, a declarat edilul.
În ceea ce privește bicicletele, acestea vor putea fi utilizate gratuit timp de două ore, după care vor trebui returnate în rastelurile special amenajate. Accesarea lor se va face prin intermediul unei aplicații, în care utilizatorii vor introduce datele de identificare necesare. „Bicicletele o să poată fi folosite gratuit pe perioada de 2 ore, după care ele trebuie puse la locurile lor în rastel”, a mai explicat primarul din Aiud.
-



Din Județacum 12 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | aiudinfo.ro
-



Din Județacum 2 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | aiudinfo.ro
-



Actualitateacum 12 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2025. Cui îi spunem ”la mulți ani” | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | aiudinfo.ro
-



Mondenacum o săptămânăMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | aiudinfo.ro
-



Mondenacum 12 luniMESAJE DE 1 MAI 2025. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor | aiudinfo.ro






































Regele Momo
28.05.2015 la 11:24
pentru Ioan A. locuitor din Aiudul de Sus- nu cei care stam in Aiudul de Sus am votat intr-o veselie cu actuala conducere a orasului ? mici si bere pe imas, politruci pe fiecare strada in campanie- ca dupa -nu i-a mai vazut nimeni, iar acum trebuie sa platim ca nimeni nu investeste in orasul asta, ca iti rupi masina pe drumul ”reamenajat” zis si Motilor/Avram Iancu ; daca ai de unde iei impozite marite, dar cum nu ai de unde si le cresti prin artificii ”de rezonare” e ban luat cu japca, doar in parte pe merit si in totala lipsa de rezonare cu posibilitatile locuitorilor; putem sa ne multumim in schimb ca banii vor folosi refacerii prin betonare a cetatii, poate si un termopan,cu tigle ultimul ragnet tehnologic, ceva anvelopare cu polistiren ca e in trend, deci nu vor fi irositi