Rămâi conectat

Administrație

Aiudeni, aici vor fi banii dumneavoastră!

Publicat

în

primaria-aiud-ajps-alba-teren-gratuitComunităţile sărace, la fel ca şi ţările sărace, sunt bogate în festivaluri cu tentă mai mult sau mai puţin culturală.

Cultura absoarbe mai mulţi bani decât educaţia. Există în oraşele noastre atâtea şcoli unde profesorii nu dispun de computere funcţionale ori de videoproiectoare pentru a-şi face cursurile mai atractive, în schimb sunt tot felul de festivaluri şi activităţi culturale. Aiudenii pot fi fericiţi şi satisfăcuţi pe deplin în ceea ce priveşte acţiunile culturale, mai mult sau mai puţin educative. Potrivit calendarului manifestărilor culturale ce vor avea loc în municipiul Aiud, adoptat de consiliul local al municipiului, anul viitor cetăţenii din localitate pot participa la o sumedenie de acţiuni culturale care mai de care mai interesante. Aşa cum se specifică în raportul de specialitate ce însoţeşte Proiectul de Hotărâre de Consiliu adoptat, „…acest calendar a fost întocmit pe baza propunerilor furnizate de instituţiile de cultură. La momentul întocmirii acestora s-a ţinut cont de austeritatea bugetară şi implicit de necesitatea de a reduce la minimum cheltuielile pe care le presupune fiecare manifestare în parte”. Deoarece tot s-a amintit de austeritate, am analizat propunerile bugetare ale acestor evenimente şi am ajuns la concluzia că dacă sumele cerute vor fi aprobate, din bugetul anului viitor, în condiţii de austeritate, vor pleca înspre susţinerea financiară a acestor acţiuni exact 586.420 de lei, adică 5.864.200.000 de lei vechi, la care se mai adaugă încă aproximativ 250.000 de lei (2.500.000.000 de lei vechi) finanţarea Festivalului Internaţional de Folclor. Cu alte cuvinte, suma totală ce ar trebui alocată pentru aceste acţiuni este aproximativ 80% din totalul veniturilor proprii ale Consiliului Local şi aproape de două ori mai mult decât totalul impozitelor şi taxelor pe proprietate plătite de aiudeni în anul 2014. Deşi suma ar părea mare pentru un buget aşa de mic cum este cel al municipiului Aiud, acesta a fost aprobat, cu o majoritate covârşitoare, de către Consiliul Local al Municipiului Aiud, chiar dacă mulţi dintre aleşii locali ştiu că uneori festivalurile şi taberele sunt pârghii de putere culturală (eu te invit, dar mă inviţi şi tu! – iar cine nu e invitat e zero etc.) şi chiar de ghiftuit buzunarele unor şmecheri prin posibila „sifonare” a sumelor respective către unele persoane fizice ori persoane juridice implicate.
Dacă cele două muzee din municipiu, cel de ştiinţele naturii şi cel de istorie (care deocamdată nu funcţionează din cauza lucrărilor de restaurare a locaţiilor în care îşi au sediul) se descurcă fără bani şi-şi promovează patrimoniul prin expoziţii educative itinerante în şcoli, celelalte trei entităţi, Biblioteca Municipală „Liviu Rebreanu”, Primăria Municipiului Aiud şi Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” cer sume, spunem noi, destul de importante. Modestă în ceea ce priveşte cheltuielile, Biblioteca Municipală „Liviu Rebreanu” a cerut doar 14.000 de lei pentru cele peste 40 de acţiuni culturale cu priză la public, în special la cel şcolar, iar Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” s-a înscris să ia grosul sumei, adică peste 450.000 de lei (4.500.000.000 lei vechi), însemnând peste 50% din suma totală aprobată de forul legislativ local şi cam cât taxele şi impozitele pe proprietate plătite de aiudeni. Potrivit declaraţiilor lui Ioan Hădărig, directorul instituţiei, sumele sunt estimative, iar parte din ele vot fi atrase de la Consiliul Judeţean Alba şi Guvernul României prin intermediul unor proiecte făcute de o fundaţie locală, ce se pare că s-a impus ca organizator în toată activitatea Centrului Cultural „Liviu Rebreanu”, numai aşa se poate explica existenţa semnăturii şi ştampilei conducătorului acestei fundaţii pe actele administrative interne ale unor instituţii publice locale cum este centrul cultural.
Ca atare, cu „avizul” fundaţiei respective, cei mai mulţi bani au fost ceruţi de Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” pentru organizarea a două tabere de artă, tabere la care instituţia de cultură aiudeană este doar partener. Aceste tabere „ciupesc” din bugetele administraţiilor implicate nici mai mult, nici mai puţin de 241.420 de lei, adică 2.414.420.000 de lei vechi. Din această sumă, provenită, bineînţeles, de la bugetul public, din taxele şi impozitele plătite de aiudeni, exact 52.000 de lei (520.000.000 lei vechi) vor fi cheltuiţi într-o singură noapte,  pentru un concert de muzică, alţi 10.000 de lei, contravaloarea scenei şi sonorizarea, 2.000 de lei paza şi protecţia, 1.000 de lei afişe şi publicitate şi, atenţie, 35.000 de lei focuri de artificii. Tot cu „avizul” fundaţiei respective, o altă sumă importantă, 56.000 de lei (560.000.000 lei vechi), a fost cerută de Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” pentru Festivalul Internaţional de Umor, mai mult cu aproximativ 10.000 de lei decât costă organizarea unuia dintre cele mai mari festivaluri de gen din ţară şi unde participă zeci de invitaţi. Potrivit cererii de finanţare, în cadrul acestui festival va fi editat şi tipărit un album de caricatură şi antologie de epigramă a cărui valoare a fost estimată la 5.000 de lei, sumă din care se vor acorda premii pentru epigramă (secţiune la care s-a renunţat în urmă cu mai bine de 5 ani) şi pentru caricatură şi umor.
Aşa cum este firesc într-un oraş în care convieţuiesc mai multe etnii, nici comunitatea maghiară nu a fost uitată. Pentru Colocviile Culturii Maghiare din Transilvania – Scriitori Maghiari din Aiud, au fost ceruţi 49.000 de lei. Pentru Zilele Culturale „Liviu Rebreanu” care anul viitor se vor afla la cea de a XXV-a ediţie şi care odinioară strângea la Aiud marii rebreologi, scriitori şi personalităţi marcante ale culturii româneşti, acţiune care probabil a devenit neinteresantă dat fiind că în ultimii ani participarea atât a publicului cât şi a invitaţilor a scăzut drastic, alocaţia cerută este de doar 35.000 de lei. O sumă importantă, 100.000 de lei a fost cerută bugetului şi pentru susţinerea financiară a Festivalului Internaţional de Documentare şi Artă Foto, aflat la cea de a X-a ediţie. O cheltuială destul de însemnată pentru bugetul public, mai ales că doar pentru sticlă, rame, consumabile, afişe, organizare şi jurizare vor fi aruncaţi în joc nu mai puţin de 30.000 de lei.
Am lăsat la urmă Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Aiud. Probabil că şocate de cererile depuse de celelalte instituţii publice, ordonatorul principal de credite s-a restrâns în cheltuieli. Pentru organizarea celor 14 acţiuni cultural-educative pe care şi le-au propus să le organizeze, cheltuiala totală este de doar 91.000 de lei, din care cea mai mare sumă (70.000 de lei) este destinată pentru „Târgul de Crăciun”, acţiune care a devenit tradiţională şi unde participă atât aiudenii, cât şi cetăţenii administraţiilor din Asociaţia pentru Dezvoltare Intercomunitară ”Alba de Jos”. La aceşti bani se vor adăuga şi cei meniţi să susţină organizarea Festivalului Internaţional de Folclor, unde bugetul se învârte în jurul sumei de 200 – 250. 000 de lei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
6 Comentarii

Un comentariu

  1. cornel

    20.12.2014 la 1:16

    Vă adunat dracu prin toți idioții la primărie !!!în frunte cu Josan! ! Jos santem noi toți loc Aiudului și vouă va arde de cultura ,dansuri și chefuri pe banii noștri !!!! Nesimțiți și nerușinați! !!!

  2. FISCUL PLEOSTIT

    22.12.2014 la 9:19

    informatia cum ca aceste cheltuieli cu utilitate partiala mai ales intr-o comunitate careia nu-i lipseste altceva, ar fii de 80% din totalul bugetului /2015 si de 2x mai mari decat banii colectati din impozitele locale pe proprietati, e importanta; asta ne aduce aminte ca re-vine campania electorala locala si e nevoie din timp de circ fara oprire, alesii locali necesitand servici in consiliu sau/ si primarie-mai ales ca unii si-au dat serviciul de baza la fier vechi, singura lor sansa fiind politica si functiile care deriva din ea

  3. Economistul

    26.12.2014 la 14:38

    Si impactul cultural unde este? Ce public pparticipa la aceste activitati ca nu prea am vazut agitatie la Centrul Cultural decat atunci cand organizeaza gradinitele cate o serbare?
    trei sute de milioane pentru rame si sticle? Cred ca va bateti joc de noi. Tarea vreau sa vad bugetul pentru anul 2015!

  4. Aiudeanul

    26.12.2014 la 14:49

    Nu este nimeni care sa caute in hartii cam cati bani s-au dus de la buget si mai ales unde s-au dus?

  5. dezolat

    14.01.2015 la 10:22

    Pentru o buna informare a aiudenilor trebuie sa va spun ca sambata,10 ianuarie, s-a mai desfasurat un eveniment cultural la Pensiunea Melinda, cu porc taiat conform traditiei populare. S-au cantat cele mai de succes manele, veselie, voie buna. Protagonisti? PNL-istii in frunte cu Josan. Iar nu au putut dormi bietii vecini .

  6. Zamolxe

    17.01.2015 la 0:16

    Trebuie sa va spun ca mie mi s-a plans cineva cum ca la acel chef au fost admisi nimai liberali pur sange fara picior de pedelist.In plis va mai infotrmez ca protagonistii chefului s-aau ]mbatat ca si bietul animal pe care l-au mancat, adica… porcul.

Lasă un răspuns

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Primăria Aiud: „Între 10 și 13 aprilie 2026 autobuzele și microbuzele nu vor circula”

Publicat

în

Primăria Aiud a transmis miercuri, 8 aprilie 2026, că a fost informată de către operatorul local de transport că microbuzele și autobuzele nu vor circula în perioada 10 -13 aprilie 2026.

„Cu ocazia sărbătorilor pascale, operatorul serviciului de transport public local ne-a informat că în perioada 10 – 13 aprilie (inclusiv) microbuzele și autobuzele nu vor circula. Transportul public local se va relua începând cu data de 14 aprilie 2026”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Economistul Marinel Pavel, numit manager interimar al Spitalul Municipal Aiud

Publicat

în

Economistul Marinel Pavel a preluat miercuri, 1 aprilie 2026, funcția de manager interimar la Spitalul Municipal Aiud. Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii multinaționale.

„Începând de astăzi, Spitalul Municipal Aiud are o nouă echipă de conducere. Marinel Pavel preia funcția de manager interimar. Are peste 20 de ani de experiență în managementul de top al unei companii multinaționale și este economist.

Am încredere că va contribui la redresarea activității spitalului, continuând cu succes munca și eforturile doamnei Monica Dan, și că va fi un sprijin real în proiectele pe care le vom implementa în viitorul apropiat.

Îi mulțumesc doamnei Monica Dan pentru perioada de interimat și pentru sprijinul acordat spitalului în toată această perioadă. Îi doresc mult succes în continuare, alături de noua echipă managerială”, a transmis Dragoș Crișan, primarul municipiului Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Dragoș Crișan, primar Aiud: „Autobuzele electrice, bicicletele și stațiile de încărcare urmează să devină funcționale până la sfârșitul lunii iunie”

Publicat

în

Autobuzele electrice și bicicletele din Aiud urmează să fie date în folosință până la sfârșitul lunii iunie 2026, potrivit primarului Dragoș Crișan. Proiectul a ajuns la o valoare de peste 67 de milioane de lei, iar, potrivit edilului, peste 30 de milioane de lei din bugetul local și din credit au fost folosite pentru finalizarea proiectului.

Jurnaliștii de la ziarulunirea.ro au discutat cu primarul Municipiului Aiud, Dragoș Crișan, despre stadiul proiectului de transport public ecologic, termenul la care autobuzele electrice și bicicletele ar urma să fie puse în funcțiune, dar și despre costurile suportate din bugetul local pentru finalizarea investiției.

• Proiectul a ajuns să coste peste 67 de milioane

Proiectul de transport public ecologic din Aiud a pornit, potrivit primarului Dragoș Crișan, de la o valoare de aproximativ 45 milioane de lei, cu o contribuție locală redusă, însă pe parcurs costurile au crescut semnificativ. Edilul susține că, odată cu avansarea lucrărilor și cu acumularea cheltuielilor suportate din bugetul local, investiția a ajuns în 2025 la peste 67,5 milioane de lei.

„Proiectul de la peste 45 de milioane a ajuns în anul 2025, luna a șaptea, la 67 de milioane, 555.000 de lei”, a declarat acesta. Totodată, Dragoș Crișan a atras atenția că „peste 30 de milioane din bugetul local și credit au fost folosiți pentru finalizarea acestui proiect”.

• Luna iunie 2026, termenul la care autobuzele și bicicletele trebuie date în folosință

Recepția fizică de la societatea comercială care a prestat lucrările din cadrul proiectului de transport public ecologic a avut loc astăzi, 23 martie 2026, primarul din Aiud explicând că: „o să recepționăm tot ce s-a lucrat pe acest proiect.”

Autobuzele electrice, bicicletele și stațiile de încărcare ar urma să devină funcționale până la sfârșitul lunii iunie, termen până la care municipalitatea trebuie să pună aceste servicii la dispoziția cetățenilor: „Este termenul la care noi trebuie să punem la dispoziție aceste servicii, dacă nu, trebuie să dăm banii înapoi”, a mai spus Dragoș Crișan.

Edilul a mai explicat că au existat dificultăți și în ceea ce privește găsirea unui operator pentru preluarea serviciului, după ce la două licitații organizate anterior nu s-a prezentat nimeni. Totuși, la licitația din luna ianuarie, s-a prezentat un participant, primarul din Aiud spunând că: „încă nu este câștigător. Suntem la situația în care clarificăm anumite detalii în ceea ce înseamnă preluarea acestui serviciu și a infrastructurii respective.”

• Ce facilități vor exista în noul transport ecologic din Aiud

Noul sistem de transport ecologic din Aiud ar urma să vină și cu o serie de facilități pentru anumite categorii de beneficiari. Potrivit primarului Dragoș Crișan, elevii vor beneficia de gratuitate la transportul public, iar persoanele vârstnice ar urma să aibă la dispoziție 12 curse gratuite. „Elevii o să aibă gratuitate pentru transportul public, persoanele vârstnice, seniorii noștri o să aibă, dacă nu mă înșel, un număr de 12 curse gratuite”, a declarat edilul.

În ceea ce privește bicicletele, acestea vor putea fi utilizate gratuit timp de două ore, după care vor trebui returnate în rastelurile special amenajate. Accesarea lor se va face prin intermediul unei aplicații, în care utilizatorii vor introduce datele de identificare necesare. „Bicicletele o să poată fi folosite gratuit pe perioada de 2 ore, după care ele trebuie puse la locurile lor în rastel”, a mai explicat primarul din Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud