Cu riscul de a supăra pe  vreun disperat ce vrea cu tot dinadinsul să „reculturalizeze” prin „artă”  lumea privitoare la subcultura de masă, întinsă pe pereții galeriilor sau pe ecranele televizoarelor, nu pot să nu revin la tema nonvalorii promovate drept artă.

Din decenţă sau din respect faţă de artiștii despre care se poate spune că fac ceva măreț, ceva fără preţ… ceva major, ceva la care preţul cântăreşte mai mult decât un geamantan cu bani, într-o ţară unde nonvaloarea ţine afişul, doar pentru că face prostituţie în direct (iar asta a devenit un soi de garanţie a succesului mai ales în televiziuni), unde milioane de oameni privesc, de milioane de zile şi de nopţi, aceleaşi lucruri, la început nemulţumiţi, pe urmă, blazaţi, încât au început să se identifice atât de tare cu imaginea repetată, încât mirarea le-a fost înlocuită cu „asta este!”.

Mai nou, artiștii adevărați, artiștii autentici, cei cărora li s-a dat harul nu sunt în  niciun top. De ce acest lucru? Deoarece astăzi în prim-plan sunt împinse nonvalorile. Astăzi e la modă și se vinde bine nonvaloarea, impostura, nulitatea agresivă, spre deosebire de valoarea ce este modestă, lipsită de dinamism și de politici de promovare. Nonvaloarea e obraznică și dinamică. Nonvaloarea are bani și relații, iar cu insistența sa obraznică răzbate, știe cum să ajungă în toate topurile făcute pe bani sau chiar și fără bani, probabil prin influențe sau presiuni făcute tot de nulități la fel de dinamice ca și ea.

Dat fiind lipsa criticii și a spiritului combativ, mai nou modele tind să devină negustorii de principii, chiar și femeile „sexy”, sau contrabandiștii care își fac loc cu coatele peste tot, nu numai în politică, ci și în artă și muzică. Din această cauză, mă închin în fața celor atinși de har, dar care nu nimeresc în topuri, deoarece acolo locurile sunt rezervate pentru trântorii și impostorii ce au relații.

Se prea poate că, în ziua de azi, adevăratele valori umane sunt ţinute în mod intenţionat în umbră. Nu, nu este o simplă afirmație de conjunctură, formală, ci o realitate. Deși este dură, cred că nu poate fi contrazisă.

O demonstrează integrarea în ceea ce se poate numi castă a nonvalorilor, casta aşa-zis privilegiată. Au apărut tot felul de organizații și fundații ce se vor promovatoare de artă autentică și valoroasă, de fapt, nişte cuiburi oculto-ariviste de un primitivism sec şi tâmp care se supun unei pseudoideologii specifice de grup, de multe ori conduse de nume ce se vor sonore și bine cunoscute pe o suprafaţă mare de extindere în sfera humanoid-contemporană a zilei, dar caracterizate prin ignoranţă, rea-voinţă, impostură, aroganţă, autosuficienţă de sine, vanităţi oarbe, etc, etc. Dacă vreți, un fel de sclavi efemeri şi pătimaşi „artei” nefirești.

Tocmai cele câteva caracteristici ale celor care s-au impus ca lideri ai acestor structuri sunt cele care, de multe ori, împing nonvaloarea spre un fel de dictatură încă neîntâlnită până acum în istoria omenirii. Tocmai uzitând de asemenea „abilități” conducătorii unor astfel de structuri se impun unor „oameni de bine” care pentru a scăpa de scaiul agățat de haina mărinimiei lor, de multe ori le asigură finanțarea unor așa zise proiecte artistice.

Pe ce s-ar sprijini această formă de manifestare periculoasă a vidului numit, prin convenţie, „nonvaloare”? Pe faptul că ea marginalizează prin excludere valoarea umană reală, prin nerecunoaşterea intenţionată a meritelor profesionale ale unei persoane și pe impunerea, mediatizarea uora care  nu au nimic comun cu arta de valoare.

Sunt multe cazuri în care oameni de valoare cuprinși în așazisele „proiecte artistice” ale acestor lideri, după ce se dumiresc despre ce este vorba, încearcă să corecteze cât de cât, atât cât li se permite  situația prin critici constructive. Dat fiind orgoliile rănite și a incapacității de a judeca valoric afirmațiile acestora, îndrăzneții sunt imediat izolați și chiar excluși din proiect de către liderii structurii respective.

Interesele liderilor unor astfel de mișcări sunt altele, oricare, dar nu de ordin valoric, scara lor de valori se află în altă dimensiune, în dimensiunea lor, dimensiune în care totul se raportează la altfel de coordonate pe care ignoranţa, rea-voinţa, impostura, aroganţa, autosuficienţa de sine, vanităţile oarbe ocupă locuri de cinste.

Aceşti indivizi, adeseori brutali şi lipsiţi de scrupule atunci când interesul le-o cere, cu educația lor aproape precară îşi rezolvă, aşadar, ca la talcioc, negociind cu cei „cu dare de mână”, fără de grija vieţii banale şi sterpe de conţinut, care le-a mai rămas, închipuindu-şi că şi-o trăiesc cu superioritate şi infatuare, în raport cu restul turmei.

Unii ar spune că acestea sunt vremurile cu oamenii lor cu tot. Da, dar nonvaloarea îşi ascute ghiarele murdare, ascunzându-şi hăul interior și propriile nevolnicii numai şi numai în spatele numărului banilor cheltuiți din buzunarele altora, iar scheletul ei lung, îşi întinde braţele primitoare înspre cât mai mulţi adepţi pe viaţă ai formelor lipsite de conţinut, reducând șansele ieșirii la suprafață a luminii celor atinși de har. Mai mult de atât, riscă să rămână în istorie ca definitorie pentru epoca pe care o trăim și să producă o confuzie constantă în mintea tuturor. Lucru, cred eu, este de neadmis.

 Dorel Lazăr