Rămâi conectat

Actualitate

Blestem, vin şi legendă: bântuită de fantomele trecutului, se spune că Cetatea Colțeşti omoară curioşii care vor să-i dezlege tainele

Publicat

în

coltestiSituată la jumătatea drumului dintre Aiud şi Valea Arieşului, în imediata apropiere a satului Colțeşti, din comuna Rimetea, Cetatea Colțeşti, sau Castelul, aşa cum îi mai spun localnicii, este o ruină cu un trecut efervescent, ce aduce din negurile timpului o legendă deosebită.

Este situată pe un colț de stâncă, pe care curioşii care vor să viziteze cetatea trebuie să urce o pantă deosebit de abruptă şi să se cațere pe ziduri, însă odată ajunşi acolo, sus, au parte de un peisaj deosebit.
Se spune că cetatea ar fi fost construită în anul 1296, de către subvoievodul (viceregele) Thoroczkay, având ca scop de apărare şi refugiu, însă adevărul este că legendele îi învăluie trecutul în negurile vremii. Legenda spune că motivul construcției acestei cetăți l-au reprezentat hoardele de tătari, care au prădat în câteva rânduri ținutul, şi că, de comun acord cu subvoievodul Thoroczkay, locuitorii din Rimetea şi Colțeşti au ridicat cetatea pe o stâncă de calcar înaltă, astfel încât să fie cât mai greu de cucerit. Pe turnul nordic mai există în prezent o inscripție în care se atestă faptul că aceasta ar fi fost construită pe timpul şi la cererea familiei Thoroczkay, familie căreia, după confiscarea cetății de către Matei Corvin (1470), îi revine în proprietate, în anul 1510.
Declinul şi căderea în ruină a cetății din Colțeşti a început în anul 1514, când a fost devastată de țăranii lui Gheorghe Doja, dar lovitura de grație i-a fost dată de trupele imperiale austriece conduse de generalul Tiege, care la 1713 distrug bună parte din cetate, motivul fiind faptul că familia Thoroczkay şi locuitorii din zonă s-au opus anexării Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic.
Legendele spun că cetatea de la Colțeşti ar fi avut o „soră geamănă”, o altă fortificație identică, situată la o distanță de aproximativ patru kilometri distanță, şi că între cele două fortificații ar fi existat un tunel care le facilita comunicația fără ca vrăjmaşii să ştie. Tunelul, spune legenda, ar fi avut şi o a treia intrare, aproximativ pe la mijlocul distanței, care ar fi avut ieşirea undeva prin satul Colțeşti. Legenda transmisă peste vremi, din generație în generație, spune că ultimul stăpân al cetății ar fi fost contele Truczko Iles, omul care stăpânea tot ținutul şi care era proprietarul terenurilor agricole, al minelor de fier, pe atunci pline de minereu şi al unei podgorii întinse din care în fiecare an făcea un vin cu care se mândrea în fața nobilimii transilvănene. Se spune că Truczko Iles ar fi avut o pivniță imensă, o cramă, în care-şi ținea butoaiele şi ulcioarele cu vin nobil, la care ținea foarte mult şi că această pivniță comunica cu acel tunel ce lega cele două fortificații, cetatea Colțeşti de „sora geamănă”. Și se mai spune că Truczko Iles ar fi avut o fiică, pe nume Enikö, deosebit de frumoasă, la care ținea şi pe care o iubea ca pe ochii din cap, fapt pentru care, în vremuri de pericol, o ascundea cât mai bine. Unii spun că aceasta ar fi fost ascunsă inclusiv în galeriile minelor de fier care străbăteau în lung şi în lat subsolul din zonă. În timpul unui atac asupra satului Rimetea, contele Truczko Iles ar fi ascuns-o pe fiica sa, Enikö, împreună cu femeile şi copiii din zonă, în tunelul de legătură dintre cele două cetăți şi că el ar fi plecat cu bărbații la luptă să oprească năvala duşmanilor. Atacatorii i-au măcelărit trupele, iar contele, înconjurat de câţiva mineri, ar fi reuşit să se retragă în pădurile care înconjurau zona. Enikö, văzând că nu primeşte veşti de la tatal său, ar fi plecat din pivnița cu vinuri şi ar fi străbătut tunelul până la castelul de pe dealul Secuiului, unde a ieşit şi, spre ghinionul ei, a dat peste atacatorii care ocupaseră fortăreața. Legenda spune că Enikö, speriată fiind că tatăl său ar fi fost ucis, iar zona invadată, s-a aruncat de pe zidul castelului şi lovindu-se de stânci, şi-a găsit sfârşitul, iat tatăl său, contele Truczko Iles, după ce a recucerit castelul, a aflat de tragedie şi a murit de supărare, dar nu înainte de a astupa toate intrările în tunel.
Se spune că după moartea contelui, castelul ar purta un blestem, respectiv că toți cei care vor să caute intrările în tunel pentru a ajunge la vinurile lui Truczko Iles sunt sortiți pieirii. Oamenii zonei spun că, după moartea lui Truczko Iles, un singur om cunoştea taina intrării, însă era legat de un jurământ să păstreze cu sfințenie secretul, cu care s-a şi dus pe lumea cealaltă. Bătrânii satului spun că şi la această oră, fantoma Enikăi, fiica lui Truczko Iles, mai tulbură din când în când liniştea nopților şi că aceasta ar păzi cu strășnicie vinurile din pivnița tatălui ei, omorând pe oricine ar încerca să ajungă la ele. După cum povestesc bătrânii satului, în urmă cu câteva zeci de ani, au fost câțiva curioşi care au vrut să intre în tunel prin accesul astupat din ciudatul castel, dar unii au murit în condiții misterioase, iar alții, speriați, au plecat cât au putut de repede din zonă. Cu toată istoria ei seculară şi, mai ales cu toate că se află în imediata apropiere a gospodăriilor satului, foarte puțini dintre locuitori sunt interesați actualmente cu adevărat de istoria Castelului Truczko, de faptul că el există în legende care atestă că pe Dealul Secuiului s-au întâmplat multe lucruri învăluite în mister, la fel cum enigmatică este aşa-zisa apariție nocturnă a fiicei contelui Truczko, nefericita Enikö, pe care nimeni nu spune că a văzut-o, însă toți ştiu că există. La fel şi oficialitățile.
Sătenii spun că nu-şi aduc aminte să fi văzut vreodată pe cineva că intervine şi face lucrări de consolidare a ruinelor, sau de punere în valoare a acestui castel. În afară de faptul că administrațiile locale, județene sau naționale au clasificat ruinele castelului ca fiind un monument de patrimoniu (AB-II-m A-00208), nimeni nu a făcut nimic pentru conservarea sau valorificarea lui, doar un mic investitor din municipiul Aiud, care, proprietar fiind pe un teren din apropiere, îngăduie diverselor asociații şi fundații să organizeze aici tabere temporare pentru tineret, în timpul cărora castelul, desigur, este ținta tuturor.

Dorel LAZĂR


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
4 Comentarii

Un comentariu

  1. Mut pe Fāta

    12.03.2015 la 10:47

    Locuitorii din Coltesti ar trebui sa-l contacteze pe ilustrul manager al orasului Aiud, Liviu Rusu. Acesta o sa demoleze cetatea,si o sa valorifice piatra la 0,05 lei/mc! Uite ce treaba buna a facut cu cetatea din aiud! S-a turnat beton cu nemiluita, asta intelege boul prin restaurare si conservare,BETON!Sa nu mai pomenim de blocurile de calcar vechi de 600 de ani de pe turnuri care au fost date jos si transportate la alta lucrare! Pacat ca nu mai este la moda rastignirea, dar mai avem o sansa cu ancheta.

  2. Regele Momo

    12.03.2015 la 11:43

    ce misto i-ar sta o termopana turnului ala din incidenta fotografiei-cel putin

  3. aiudean

    12.03.2015 la 18:58

    Eu am cercetat zona in detaliu chiar daca nu cred in nici-o fantoma sau alte legende, dar intrarile cu siguranta sunt astupate si tunelul este mai mult ca sigur surpat !
    In zona exista intradevar galerii vechi de mina, se pot observa intrarile fostelor galerii, sunt bine ascunse in padure

  4. fara vrajala

    14.03.2015 la 17:18

    :))) termopane

Lasă un răspuns

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Bărbat de 39 de ani reținut de polițiștii din Aiud, după ce a furat un telefon mobil și o geantă, dintr-un autoturism lăsat neasigurat pe strada Gării

Publicat

în

Joi, 16 aprilie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din orașul Sebiș, județul Arad, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 12 aprilie 2026, în jurul orei 19.00, bărbatul ar fi sustras dintr-un autoturism neasigurat, care se afla parcat pe strada Gării din Municipiul Aiud, o geantă în care se afla un telefon mobil, suma de 800 de lei și diverse documente personale.

O parte din prejudiciul cauzat a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Doi bărbați au fost amendați de Poliția Locală Aiud, după ce au turnat lichid dintr-un butoi într-o pubelă de gunoi și au murdărit carosabilul

Publicat

în

Două persoane au fost sancționate de Poliția Locală Aiud după ce au vărsat un lichid dintr-un butoi într-una dintre pubelele de gunoi de pe strada Stadionului, iar substanța s-a scurs ulterior pe carosabil, murdărind zona.

Cei doi au fost identificați cu ajutorul camerelor de supraveghere amplasate în zonă și au fost amendați cu 1.500 de lei.

„Poliția Locală din Aiud a identificat două persoane care au adus un butoi plin cu lichid și l-au vărsat într-una dintre pubelele de gunoi de pe strada Stadionului. Lichidul s-a scurs ulterior pe carosabil, murdărind zona și lăsând urme vizibile. Cu ajutorul camerelor de supraveghere, făptașii au fost identificați și sancționați cu amendă în valoare de 1.500 de lei. Nu vom tolera astfel de comportamente. Toate zonele cu pubele sunt monitorizate video”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Un camion care transporta baloți a luat foc pe Autostrada A10. Au intervenit pompierii militari din Aiud

Publicat

în

Un camion care transporta baloți a luat foc, miercuri în jurul orai 10.50, pe Autostrada A10, la kilometrul 56, sensul de mers Turda – Aiud. Au intervenit pompierii militari din Aiud, pentru localizarea și stingerea incendiului.

„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe autostrada A10, sens Cluj-Alba, aprox km 56. Este vorba despre un incendiu izbucnit laun autocamion care transportă baloti, fara victime. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă”, a trabsmis ISU Alba.

UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii incendiului. Incendiul se manifestă cu ardere generalizată la o platformă care transporta baloți (aproximativ 70 baloți). Se intervine pentru stingerea in totalitate a incendiului”, a mai transmis ISU Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Aiud Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

aiudinfo, stiri aiud, informatii aiud